Aşa sunt eu

gay. lesbiană. bisexual. transgender. homosexual. bisexuală. androgin. transsexual. nehotărât. queer…

Start

Posted by accept pe noiembrie 29, 2009

Salut! Eu sunt Tudor. Am 30 de ani şi îmi doresc să lucrez pentru drepturile gay. Vreau asta deoarece cred că astfel aş putea să regăsesc o parte din persoana care eram cu câțiva ani în urmă, înainte de “goana după profit” în care mă aflu acum. Îmi doresc asta pentru că m-ar ajuta, poate, să fiu mai aproape de prietenul meu care mă vede ca pe un „capitalist sălbatic”, preocupat doar de sine şi  de valori materiale. În sfârşit, îmi doresc asta pentru că poate, undeva pe drum, voi putea să fac ceva pentru un om discriminat şi astfel să simt că fac o diferenţă. Nu sunt sigur că voi reuşi aceste lucruri. Dar nici nu voi afla dacă nu încerc.

a sunt eu.

Tu?

Pe 1 Decembrie este Ziua Mondială de Lupta Anti SIDA. Pe 10 Decembrie este Ziua Drepturilor Omului. În aceste  zile te provocăm să ne spui cine eşti, cum eşti, şi ce vrei de la viaţă. Mai ales dacă eşti gay, lesbiană, bisexual(ă) sau transgender. Şi dacă tot te-ai apucat, spune-ne ce drepturi îţi lipsesc şi ce ai fi dispus să faci pentru a le vedea împlinite.

Cum ne poţi răspunde?

  • Pe net, prin comentarii la acest articol.
  • La party-urile „Aşa sunt eu” care vor avea loc în Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Galaţi şi Timişoara.
  • Prin poştă la OP 34 CP 56, Bucureşti.

Răspunsurile vor fi aşezate unul lângă altul şi pe net dar şi într-o carte-portret care să exprime diversitatea lumii gay din România, iar cele mai interesante dintre ele vor fi premiate.

27 răspunsuri to “Start”

  1. […] Pe net, prin comentarii aici. […]

  2. dragqueenworld said

    ‘Asa sunt eu!’

  3. Zoli said

    Salut! Am 22 de ani si sunt student cu dubla norma. Sunt baiatul unui cuplu de oameni respectabili, sunt nepotul unei bunicute batrane si bolnave dar mandra ca m-a vazut la televizor, sunt prietenul unor persoane minunate (atat LGBT cat si hetero), sunt cel care o saluta pe bunicuta cu care se intalneste pe casa scarii, cel care multumeste doamnei de la bilete si ii ureaza o zi buna, sunt cel care deschide usa unei domnisoare si ii da intaietate, sunt cel care ofera respect pentru a-l primi si nu il asteapta ca sa-l ofere! Sunt tipul care e acolo atunci cand stie si cand poate, sunt angajatul unei fundatii care militeaza pentru drepturile persoanelor LGBT, sunt un cetatean platitor de taxe si impozite, sunt o persoana ECO, sunt cel care sta la masa de vis-à-vis de tine in restaurant, Sunt cel care a dat curs invitatiei de a scrie in cadrul acestei campanii! Sunt gay, dar asta nu imi defineste personalitatea! Inainte de toate sunt cel de mai sus! SUNT CEL CARE CREDE CA POATE SA FACA DIFERENTA!

  4. ilumiel said

    Buna! Sunt Paul, am 25 de ani şi sunt student. Şi sunt gay. Mă consider un tip normal… să zicem mediu din majoritatea punctelor de vedere. Mi se spune că sunt inteligent, frumuşel, pasionat, dedicat, loial. Cred despre mine că sunt un spirit liber şi libertin. Îmi place să caut, să aflu, să întreb dar să şi răspund. Sunt dispus să îmi pun mintea la contribuţie pentru a fi de folos comunităţii LGTB din România.

  5. HappyGay said

    Dacă ideea unei cărţi cu mărturii ale noastre se va materializa mi-aş dori tare mult să puteţi să distribuiţi câteva în biblioteci şcolare din toată ţara. Efectul cu siguranţă va fi pozitiv pentru că el va declanşa în mintea elevului o serie de întrebări ce privesc subiectul (sunt tare curios la ce categorie de cărţi ar aşeza-o bibliotecara). Dacă nu va avea curajul să deschidă un dialog cu vreun coleg pe această tematică se prea poate să se gândească măcar în sinea lui că „treaba” asta cu gay-ii devine serioasă odată ce se scriu cărţi cu subiectul respectiv şi se va uita probabil cu mai mult respect spre oamenii care luptă pentru drepturile lor, trecând peste stirile şi impresiile care au o viziune greşită despre comunitate.

    Se pare că mecanismul democraţiei este eronat odată ce ne permite doar să „ne demonstrăm” şi nu să ne afirmăm ca şi minoritate cu drepturi depline. În Franţa, spre exemplu, există cupluri de acelaşi sex care au reuşit să adopte copii duelându-se în argumente pe un fond juridic, cu toate că legislaţia nu pomeneşte exact despre această permisiune. Degeaba! E un caz particular. Comunitatea noastră, la nivel mondial trebuie să ajungă să aibă o „suveranitate” a sa, să se afirme după cum spuneam mai devreme prin metode folosite şi în trecut la afirmarea naţională, a unor minorităţi etnice, şi asta s-a întâmplat doar pentru că ei existau şi nu puteau fi ignoraţi, datorită îndârjirii cu care „se promovau” şi erau prezenţi oricând şi oriunde pentru a mai câştiga susţinerea unuia sau altuia. Avem două probleme: odată ştiinţa nu a dovedit că existăm, pentru că suntem într-o continuă dezbatere fără a cerceta însă. Suntem noi cu dizabilităţi mintale? NU, cu siguranţă nu, atunci haideţi să canalizăm pentru o serie de 5 ani banii unor asociaţii internaţionale şi naţionale care se ocupă cu drepturile noastre spre câteva institute de cercetare serioase care să lămurească odată pentru totdeauna această problemă, şi nu cred că un gay, bisexual, sau o lesbiană se teme de răspuns. A doua problemă este coming-out-ul atât la nivel de individ cât şi de comunitate, cum facem asta? Veţi spune că se face asta deja, că există voinţă, şi este adevărat, dar eu cred că ne lipseşte Liderul, acea persoană spre care să se îndrepte toate gândurile noastre, să-i dăm puterea să lupte în numele nostru prin carismă, putere, dispoziţie, credinţă, aşa cum are orice lider, politic, spiritual etc.
    La cei 17 ani ai mei reuşesc să mă bucur de lucrurile simple şi să am o viaţă foarte frumoasă cu toate că deseori sunt nemulţumit pentru că e prea liniştită. Zac grame de adrenalină prin nu-ştiu-ce glandă gata să fie răspândite şi eu tot ce-mi doresc e ca momentele acelea să vină. Experienţele vieţii tale sunt rezultatul complexităţii caracterului tău. Reuşesc parcă să-mi materializez starea de bine încât cei din jur să vadă cât de fericit sunt…cine se bucură pentru mine devine prietenul meu, iar celor invidioşi trebuie să le demonstrez că pot mai mult şi sper doar ca ei să mă urmeze…
    Când iubeşti pe cineva nu mai e loc de prejudecăţi şi asta recomand tuturor celor care încă nu şi-au făcut coming-out-ul, să iubească necondiţionat şi se vor bucura apoi de o înţelegere deplină şi naturală. Părinţi, rude, prieteni, colegi ştiu despre orientarea mea sexuală (gay) şi nu sunt îngrijoraţi că indiferenţa altor oameni combinată cu o prostie nativă şi deseori paralizantă mi-ar putea descuraja gândul că viaţa este cel mai frumos lucru.
    Cred într-un viitor mai bun pentru toţi şi sunt gata să fac totul pentru asta, sper că şi voi veţi avea inima deschisă pentru orice sugestie pozitivă şi pentru fiecare om care vrea să vă ajute cu adevărat. Gandhi ne încuraja să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume, iar acum că am pomenit de el îmi vine în minte o altă atenţionare înţeleaptă a lui: „Cu pumnul strâns nu se poate da mâna cu cineva.” Aşa că vă îndemn pe toţi să fiţi dispuşi să daţi oricui vrea să vă înţeleagă, o şansă!

    Mult noroc!

  6. […] Pe net, prin comentarii aici. […]

  7. Akhkharu said

    Buna, sunt adi, am 24 de ani. Sunt gay. Sunt Fericit pentru ca am alaturi un partener senzational, pentru ca am o 1 pereche parinti fantastici, pentru ca bunicii inca fac fata cu brio batranetii, pentru ca se apropie craciunul, pentru ca mi-am cumparat un brad bestial, pentru ca am prieteni deosebiti alaturi. Sunt Nefericit pentru ca mi-as dori un salariu decent, pentru ca mi-as dori sa imi pot cumpara o casa impreuna cu EL, pentru ca ma scoate din sarite colega de apartament, pentru ca la servici lucrez cu persoane inhibate… etc.
    In concluzie unt NORMAL. Aceleasi vise, aceleasi idealuri, aceasi monotonie sau speranta ca orice alta om din jurul meu. DIFERENTA? Sunt gay and i’m ok!

  8. Petty said

    Am 34 de ani.Imi place ceea ce lucrez, dar imi doresc mai mult, si imi place sa cred ca pot si mai mult decat in prezent. Ma bucur de fiecare data cand pot ajuta, ma macina in interior cand nu pot face nimic, dar ma intristez atunci cand cineva imi da inapoi asa cum nu ma asteptam. De multe ori nu conteaza cati bani iau la salar, caci oricum nu imi va ajunge niciodata numarul lor. Insa ma bucura nespus de mult faptul cand cineva imi ofera un zambet, dorm mai linistit cand stiu ca cineva e fericit.
    Mi-am dorit si imi doresc sa lucrez pe sanatate in comunitatea gay, si este visul meu pe care incerc sa il ating. Chiar daca nu voi putea stiu de pe acuma ca macar am incercat, si din incercarea asta tot voi reusi sa fac ceva…..

  9. […] recente Petty on StartAkhkharu on StartAsa sunt eu | Lorelei on StartHappyGay on 1 Decembrie: solidaritate […]

  10. irina said

    nu stiu altii cum sint :), dar eu deja m-am emotionat citind mini-portretele aparute. o sa fie o carte buna! :)

  11. Eu said

    Salutare eu sunt Eu ,am 27 de ani si imi place sa ma implic in tot ce inseamna „identitate de gen”.Eu am un fel de viata dubla in sensul ca atata timp cat sunt acasa langa familie si prieteni de familie sunt asa cum ma vad ei ,cu toate ca mi-asi fi dorit sa ma cunoasca asa cum sunt eu cu adevarat ,mi-ar fi placut sa incerce macar sa ma inteleaga nu sa ma respinga fara drept de replica.A doua viata e mult mai placuta si as vrea ca intr o zi sa devina realitate in totalitate ,e viata ce mi place sunt eu asa cum sunt eu cu adevarat, asa cum ar fi trebuit sa fiu de la bun inceput.Cu timpul am sa fac sa fie asa cum trebuie pentru ca am ambitie si curaj sa merg pana la capat.Sper ca pe viitor sa numai stam in umbra ,sa iesim la lumina si sa ne spunem ce ne doare penru ca doar asa vom schimba ceva nu stand in umbra.Ai curaj si spune ce te doare.
    Nu sta si astepta ,spune si vei schimba ceva.
    Numai bine
    Eu

  12. Abracadabra said

    Hey, sunt Catalina si am 23 de ani. Sunt bi si de 4 ani fac voluntariat intr-un ONG ce promoveaza drepturile persoanelor LGBT. Sunt psiholog si sunt jurnalist. Ascult rock vechi si imi place ciocolata. Am o relatie de 2 ani, am o sora mai mica si un caine maidanez lenes si rasfatat. Platesc facturi, merg la teatru, pictez, desi nu am niciun talent. Nu fac voluntariat din lipsa de ocupatie sau pentru ca am nevoie de asta „la dosar”. O fac pentru ca vreau sa lupt eu pentru drepturile mele. Vreau sa fiu acolo, in campul de lupta si sa simt cat e de greu, sa fac eforturi si sa reusesc. Nu imi e suficient ca altii sa lupte pentru dreptul meu de a ma tine de mana cu iubita in parc sau de a ne tine in brate la cinema. Vreau sa ma pot manifesta in mediul social atat de libera pe cat sunt in sufletul meu. Sunt libera.

  13. alex said

    salut,sunt alex am 24 de ani,sunt fericit ca am o relatie pe care de mult mi-am dorit-o,in curand voi pleca din tara ca sa pot fi mult mai liber si fericit pt ca aici nu se poate trai in lumea asta am o familie care inca nu stie nimic de mine dar banuie ceva sper ca pe viitor sa fie ca si in alte tari in romania si sa ma pot intoarce sa traiesc aici de prieteni dragi in rest sunt o fire optimista imi place sa risc si sa traiesc viatza la maxim .
    va pupa alex

  14. kk17 said

    Eu sunt Ana, am 25 de ani, pot fi in multe feluri, ma inconjor cu o varietate de oameni dar pe langa oameni ma anima si ideile. Imi place sa descopar toate punctele de vedere din care pot fi privite lucrurile dar in acelasi timp imi place simplitatea.
    Imi plac fotografia, muzica, locurile aglomerate, apusul vazut printre dealuri la tara, pisicile, discutiile in grupuri de prieteni, japonia si foarte multe altele.
    Sunt gay dar a trecut vremea cand ma simteam diferita de majoritatea. „diferit” si ” majoritate” nu mai rezoneaza cu mine pentru ca am descoperit diversitatea.

  15. Bogdan said

    Salut….Sunt Bogdan, am 20 si sunt gay! Sunt asa cum imi doresc eu….iubesc, luvrez, invat, iubesc toate persoanele dragi dar cel mai important in il iubesc pe EL….acel el cu care avem vise de afi si peste 50 de ani tot impreuna…asa cum au fost parinti si bunici mei….Sunt gay si vreau sa fiu liber sa iubesc asa cum iubesc eu….

  16. ana-maria said

    asa sunt eu:

    33 de ani, indragostita de o femeie cu 10 ani mai tanara, ea lesbi-eu bi. ce ar mai fi de spus? am o meserie care nu imi permite sa imi afisez preferintele. imi iubesc meseria, cred ca sunt priceputa/dedicata in meseria mea. as vrea ca lucrurile sa fie altfel. as vrea.

    visez sa ma casatoresc candva cu ea. sa formam o familie.

  17. Miriam said

    Sunt Miriam, am 30 de ani si sunt o supravietuitoare. Am supravietuit ca individ tuturor constrangerilor de a fi altceva decat sunt. Sunt medic, in profida presiunilor de a deveni ceea ce familia mea hotarase pentru mine. Sunt cercetator, in profida ironiilor de acasa si de la facultate, unde femeile nu aveau ce cauta in stiinta, iar medicina clinica nu avea legatura cu cercetarea. Ma simt acasa si traiesc intr-o alta tara, desi capacitatile mele de adaptare au fost puse la indoiala in Romania.
    Sunt Miriam si sunt casatorita de un an. Mi-am cunoscut sotia in noua mea tara, acum trei ani.
    Sunt Miriam si traiesc ca un om liber, cu tot ceea ce ma individualizeaza si cu tot ceea am in comun cu ceilalti oameni. Din Romania si de oriunde.

  18. Eu 2 said

    Hello, stiu ca am intarziat dar vreau sa zic si cum sunt eu. Ma cheama Ioana, inca, si ma identific ca trans. Sunt inca la liceu si ma pregatesc cu sarg pentru facultate, asa ca urati-mi succes, si am inca 18 ani. Sunt o persoana, zic eu, obisnuita, imi place la nebunie muzica si sa citesc, iubesc teatrul si opera. Imi place totodata si sa voluntariez, de cativa ani la Salvati Copiii si mai nou la Accept, si sper din tot sufletul ca nu i-am incurcat niciodata.
    As vrea sa fiu out in fata tuturor dar momentan este imposibil, sper ca in viitor sa aiba loc niste schimbari in mentalitatea societatii cat si a felului in care este privita aceasta comunitate. Nu imi place sa bat moneda pe normalitate si pe motive pentru care am fi normali, pentru ca nu exista asa ceva ca normal si anormal, pentru ca nimeni nu trebuie sa demonstreze ca este normal, toti suntem, in fond, oameni, si toti suntem diferiti, deci cine ar putea defini normalul? Imi doresc sincer sa dispara aceste catalogari si incercari de uniformizare din societate, care din fericire par sa se mai disipeze, dar nu de tot. In rest nimic nou sub soare, as dori sa mai scriu dar imi este foarte somn asa ca o sa inchei. Asa sunt eu si tot eu o sa raman si in continuare.
    Peace :)

  19. Salut!

    Sunt Maruan, am 27 de ani si pentru inceput sunt un cetatea secundar! Nu pentru ca ar fi ceva in neregula cu mine – la urma urmei plang sau rad cam din aceleasi motive ca si restul oamenilor…insa eu la sfarsitul zilei aleg sa sarut un barbat.De fapt si de drept nu stiu daca aleg sau pur si simplu asa a fost sa fie…sincer nici nu-mi pasa. Eu sunt eu si pe parcursul anilor am ajuns sa fiu capabil sa-mi apar dreptul de a face aceasta afirmatie…uneori chiar si cu pumnul.

    Anyway…spuneam ca sunt un cetatean secundar…pentru ca nu am aceleasi drepturi ca si confratii mei heterosexuali, si pentru ca de multe ori homosexualitatea mea este folosita ca si criteriu explicativ pentru alegerile mele in viata. Si ma amuza teribil cand imi fac coming-out-ul catre diversi…pupile dilatate, voce tremuranda, dezorientare, conflicte cognitive…cam astea sunt reactiile unora. Altii incearca sa-mi demonstreze cat de toleranti sunt ei cu homosexualii…desi nu isi dau seama ca sunt penibili in benevolenta lor…nu am nevoie de toleranta si nici de acceptare…ci de egalitate. Iar altii au o atitudine de tipul „si ce daca…asta nu schimba nimic, nu?”. Ei bine, ei imi raman prieteni.

    Dincolo de asta insa, sunt un om printre alte cca 7 miliarde de oameni de pe aceasta planeta. Statura medie, ochi caprui, destul de destept, sociolog, angajat in advertising/media, psihoterapeut in formare, uneori depresiv, imbracat deseori fara gust, imi place sa beau ceai, ascult muzica, salvez pisici comunitare, am o tulburare de personalitate pe care am transformat-o in brand personal, obsedat de esente si autenticitate si lista nu se opreste aici.

    Ador diversitatea si o respect…inclusiv ii respect pe cei care nu sunt de acord cu cine sunt eu! Insa cand „live and let live!” este incalcat…lovesc…intai pentru a-ti atrage atentia, apoi pentru a te durea putin si in final pentru a te rani cat mai adanc. Pentru ca viata m-a invatat ca si un pacifist trebuie sa se apere!

    Asa sunt eu!

    Tu?

  20. ioana said

    Am 28 de ani. Cine sunt acum deriva din cine am fost iar cine voi deveni se modeleaza pe ceea ce am ajuns sa fiu pana acum. La 3 ani am refuzat sa port imbracaminte feminina desi eram „fata”, la 14 eram confuza pentru ca nu stiam de ce nu sunt « normala », la 16 eram confuza pentru ca nu eram sigura daca sunt lesbiana, la 18 aveam nevoie de etichete clar definite pentru a ma identifica, pentru a apartine si pentru a sti unde ma pozitionez social, la 20 eram ca la 18 dar mai sigura decat oricand ca nu sunt heterosexuala, la 22 am preferat sa fiu gay pentru ca era un cuvant de gen neutru, la 24 am aflat care e diferenta dintre indentitate de gen si identitate sexuala – cu cat cunosteam mai multe definitii cu atat ele contau mai putin pentru mine. La 26 am inceput sa fiu queer, era un cuvant care mai degraba definea legaturile dintre toate celelalte etichete. Acum etichetele nu mai conteaza deloc, m-am eliberat de ele. Reperele pe care le folosesc altii sa ma identifice conteaza mai putin decat oricand iar cei care sunt curiosi sa ma cunoasca, nu au nevoie de repere pentru asta. Ce imi doresc acum este ca intreaga lume sa se cufunde intr-o confuzie totala de termeni in asa fel incat sa elibereze si altii de etichetele lor – atat cele pe care mi le aplica mie cat si cele cu care se pedepsesc pe ei insisi; iar in ultima instanta, imi doresc sa dispara reperele dihotomice cu totul. (Ioana)

  21. Deea said

    Asa sunt eu … cea chinuita de colega de seviciu care de fiecare data molfaie mancarea langa mine, se serveste din farfuria mea, isi sulfa nasul la masa in directia mea, are impresia ca are voce si nu pierde ocazia sa si arate acest lucru, si in fiecare delegatie o aud cum isi drege “gatul” dimineata, pentru cunoscatorii care stiu la ce ma refer. Asa sunt eu … fara motive mari de lauda; dar da, ma mandresc cu mine, cu ciudateniile, fixismele si perfectionismele mele. Asa sunt eu … pur si simplu EU.

  22. Diana said

    Eu sunt o picatura de ploaie intr-o rece si furioasa furtuna ,un mic norisor pe vastul cer innorat ,un fir de iarba in bataia vantului ,un simplu om intr-o societate crunta.Sunt intarziata, dar situatiile limita ma caracterizeaza, sunt loiala , vesela, entuziasta ,curioasa , o buna ascultatoare si mai ales o buna prietena .Imi place sa citesc ,sa beau lapte rece, sa invat noaptea , sa ma dau cu bicicleta, sa sa port tot felul de prostii pe maini, sa rad ,sa ma bucur sa stau in ploaie ,sa dansez, si sa iubesc. E o mica parte din ceea ce sunt eu.

  23. […] ioana – memory stick […]

  24. justmem said

    eu sunt nehotarata :)

  25. irina said

    nehotarirea poate fi un lucru foarte bun. in comparatie cu incrincenarea, care-i tare hotarita (de exemplu) :)

  26. suntbiesx said

    sunt bisex am 30 de ani si sunt in cluj , sunt strain , si vreau sa intelnesc pe un baiat bi sau gay , eu pot sa fa tot in sex , daca esti bi sa gay in cluj , si nu mai in cluj , idul meu pe yahoo e : suntbisex va astept pa pa va pup

  27. […] Totul incepe de aici. […]

Lasă un comentariu